Marea Buclă a Carpațiilor 2004

Povestea unei mari aventuri

In primul rand m-as prezenta: ma numesc Sarig Istvan am 28 ani si practic zborul cu parapanta din 1997. Dupa primele mele zboruri am reusit sa-i virusez si pe fratii mei, Attila si Zoltan, sa se apuce de acest sport si din 1998 si ei au devenit zburatori fanatici.
S-a intamplat in ajunul Craciunului din 2003, cand ne pregateam de sarbatorile de sfirsit de an si ne-am adunat la casa parinteasca. Cum se obisnuieste de sarbatori si la noi se maninca si se bea destul de mult, dar marea nostra problema este ca ori de cite ori sintem bine mincati mai tot timpul ne vine cite o ideie trasnita. Fiind iarna nu puteam decat visa la zbor si cum ne placea tot timpul aventura si natura ne-am gindit la o mega aventura pentru vara anului 2004. Marea noastra iubire comuna era muntele dar nici parapanta nu putea lipsi si ca totul sa fie excitant ne trebuia si o mega tura montana asa ca punand toate acestea cap la cap ne-am planificat un zbor tip bivuak de 800km in Carpatii Romaniei. Ca treaba sa fie si usoara am stabilit traseul in asa fel ca sa plecam de acasa si sa ajungem tot acasa facind un mare cerc pe crestele Carpatilor.
Prima data cind am povestit prietenilor despre proiectul nostru, veteranul parapantist Rancz Pavel de 54 ani a zambit, dar mai tarziu a venit la noi si a spus foarte serios ca fiind intr-o forma fizica buna si avind si ceva experienta in domeniul zborului (25ani) si el ar vrea sa participe la aventura. L-am primit cu bucurie in echipa pentru ca oricum ne stiam bine de la participarea la multe concursuri.
In Romania majoritatea muntilor este in inca in proprietatea statului asa ca nu este o problema daca cineva monteaza un cort pe vre-un versant. Neavind prea multi bani la dispozitie am hotarit sa plecam cu corturi. Iarna a trecut destul de repede iar primavara s-a dovedit destul de scurta pentru adunarea banilor si pregatirea marii aventuri, asa ca am hotarit sa plecam cu echipament de zbor de serie, idee nu prea buna pentru ca echipamentul fiind in loc, ne-am trezit cu rucsaci de 40kg si desi eram bine antrenati, spre sfarsitul turei ne cam stresa greutatea lor. De aceea, nu recomandam nimanui sa plece in tura cu asa greutate. Echipamentul fiind gata fiecare din noi pleca cu ceva frica in suflet, sau sa zicem toti avem ceva minusur: varsta lui Pavel, Attila era prea curajos, Zoltan venea cu foarte putina experienta, iar eu cumparasem aripa recent si inca nu ma obisnuisem cu ea. Cu totate acestea, in final din fericire Pali a fost cel care a rezistat cel mai bine psihic si chiar si fizic, Attila si-a temperat curajul, Zoltan a crescut zi de zi reusind zboruri superbe, iar AVAXUL meu sa comportat impecabil.
Dupa saptamani intregi de amanari din cauza conditiilor meteo nefavorabile, am planificat startul pe data de 29 aprilie 2004, zi pentru care prognoza meteo era promitatoare. Dupa ce prietenii nostrii si presa au venit sa vada startul la ora promisa, vantul prognozat nu a aparut si deci singura solutie a fost saltul termic, care in conditile de la Sumuleu este o problema delicata, mai ales daca cei 4 piloti trebuie sa ajunga la baza norilor. Dupa 3 ore de sauna in soarele dupa amiezii, insa, cand deja spectatorii faceau glume pe seama noastra, a venit termica si toti am reusit sa urcam cu ea pana la altitudinea de 2300 m. De aici restul a fost simplu, drumul de nori era in directia de mers si dupa un zbor relaxant de 2 ore, toti patru am aterizat cu bine la 25 km de la locul de decolare, fericiti de startul reusit. Initial programasem sa parcurgem cel putin 10 km in linie aeriana ca sa putem termina tura in 80 de zile urmind sa facem in jur de 800 km, dar in final am parcurs 905 km in linie aeriana in 82 zile.
Dupa entuziasmul plecarii insa au urmat multe dusuri reci din cauza ploilor care au cazut aproape zilnic in luna mai. Culmea a fost lapovita si ninsoarea la de 5 zile distanta de la Vatra Dornei, la poalele Ousorului, unde noaptea temperatura din corturi a coborit de mai multe ori sub -3 grade C, ploaia tinandu-ne in corturi si 48 de ore. Vremea foarte capricioasa ne-a rezervat surprize neplacute; de multe ori am zburat in conditii meteo riscante, dar dupa ce am fost prinsi de o grindina torentiala in Muntii Calimani la peste 2000m altitudine, fara posibilitati de aterizare din cauza zecilor de hectare de padure, dupa o aterizare fericita intr-o poienita, am realizat ca prea mult noroc am irosit si ar fi bine sa ne temperam. Cu alte cuvinte din acel moment nu am mai riscat sa decolam pe conditii meteo dubioase, preferand mersul pe jos chiar daca era mai obositor. In final, credem noi, decizia s-a dovedit foarte buna pentru ca am terminat tura dupa 3 luni fara nici un accident si nu am avut nici macar o suspanta rupta, cu toate ca am zburat in 60 de locuri din care 45 erau locuri de decolare noi unde nu zburase nimeni inaintea noastra.
Dupa grindina din Calimani si lapovita din Mintii Suhard, in Muntii Rodnei ninsoarea a mai tinut o saptamana, asa ca am traversat pe jos Muntii Rodnei. Valea Izei in schimb ne-a redat speranta si am reusit sa zburam la Botiza 25km. De asemenea ne-a surprins placut ospitalitatea Maramureseana dar si padurile imense ce se intind pe zone mari facand aterizarea o problema foarte delicata. Dupa ce cu zboruri mai placute sau mai stresante am ajuns la Baia Mare destul de zdruncinati psihic, am constatat ca desi teoretic ar fi trebuit sa avem ceva bani in cont, am ramas lefteri. Acesta a fost momentul cel mai stresant al turei pentru ca cu toate ca am aflat ca banii vor intarzia citeva zile din cauza birocratiei, situatia era destul de delicata pentru ca prietenul nostru care ne tinea la curent cu situatia meteo, dupa un schimb de replici mai dure nu mai vroia sa se ocupe de noi. Bani de mancare nu aveam si urma si o zona de campie de traversat unde desi vremea era promitatoare, nu gaseam locuri de decolare. Dupa citeva zile de tratative sa rezolvat partea financiara si ne-am impacat si cu omul nostru de acasa insa nu am fi putut iesi din aceasta problema fara ajutorul lui Pali, care dupa ce a asteptat sa fierbem putin a scos $80 dintr-un buzunar ascuns al seletei si cu un zimbet ironic a spus ca de data asta atentam la rezerva nationala. Aceasta perioada a fost partea cea mai grea a turei si daca in momentele acelea echipa nu era bine inchegata, esuam. Dupa toate astea ne-am indreptat spre Muntii Mesesului reusind zboruri de 10-15 km care ne tineau moralul destul de ridicat ca sa speram ca in Apuseni o sa fie si mai bine. Aici insa am gresit tactica de abordore si am urcat pe varful Vladesa unde dupa spusele meteorologului nu a mai zburat nimeni. Ne-am dat seama repede de ce: locurile de decolare erau destul de rele si cele de aterizare lipseau cu desavarsire. Dupa 3 zile de asteptare am decolat, si dupa un zbor de 45minute am aterizat intr-o poienita, fericiti si cu nivelul de adrenalina foarte ridicat ca n-a apomizat nimeni. Inca 3 zile de mers pe jos si am traversat Apusenii ajungind la Stana de vale. Eram deja increzatori in reusita pentru ca iesisem din salbaticie, iar zonele ce urmau sunt bine populate si locurile de zbor bine studiate si chiar unele cunoscute si de noi.
Apropiindu-ne de Deva am reusit sa facem din 4 zboruri aproape toata distanta pina la Sibiu. Surpriza placuta a venit din partea pilotilor din Deva, Sibiu si Brasov care ne-au ajutat si carora le multumim ca echipa: MULTUMIM!
Muntii Fagarasului s-au dovedit a fi cea mai mare provocare, dar din fericire, dupa 4 zile de despartire si 2 zboruri spectaculoase, bucurosi ne-am intilnit cu totii la Sinca Noua, fiecare avand povestea lui despre marele munte. Pe scurt: dupa prima zi Pali si cu mine am reusit sa zburam si sa ajungem Victoria, respectiv Fagaras, Atti si Zoli au fost prinsi in capcana norilor si au aterizat sus. A doua zi Atti a reusit un zbor superb pana la Sebes (30km), iar Zoli a aterizat in creasta, reusind sa coboare numai a doua zi. Entuziasmul era la cote maxime si nu prea ne mai stresau ploile la Poiana Brasov. Am mai reusit un zbor pana la Sinpetru, iar de aici ploile zilnice ne-au acompaniat pana acasa, permitindu-ne doar zboruri deal vale si patrulari fara distante mari. Desi am vrut sa ajungem la Sumuleu in zbor, acesta nu a fost posibil, dar tot am facut zborul de incheiere acolo.
Analizand totul dupa cateva zile de odihna, tura a fost o experienta extraodinara si probabil ne-a schimbat un pic, referitor la modul in care vedem atat zborul cu parapanta cat si relatia om-natura. Intilnirea cu asa zisa civilizatie din orase dupa citeva saptamini de trai in munti s-a dovedit a fi socanta de cele mai multe ori.

PARTICIPANTI:
- SARIG ISTVAN
- SARIG ATTILA
- SARIG ZOLTAN
- RANCZ PAVEL

Coordonator meteo Cristian Manu

CATEVA DATE STATISTICE:

  • NUMARUL DE ZILE:82
  • KM IN LINIE AERIANA: 905 KM
  • KM IN ZBOR: 380 KM
  • APROXIMATIV 70 DECOLARI
  • ATERIZARI FORTATE: 2
  • CEL MAI LUNG ZBOR: 30KM IN FAGARASI
  • NUMARUL DE ZILE PLOIOASE: 34
  • APROXIMATIV 1000 KM PE JOS
  • NUMARUL DE OMENI CARE AU CONTRIBUIT LA REUSITA: 45 (SPONSORI, PRIETENI, PILOTI, CIOBANI)

    MULTUMIM TUTUROR !

Dupa 10 zile echipa a parcurs 120 km in linie aeriana dupa cum urmeaza :
-30 km in zbor
-90 km pe jos
-25 km cel mai lung zbor
-13,5 km distanta cea mai mare parcursa pe jos intro zi
-12,5 km cea mai grea ascensiune pe Vf.Rachitis muntii Calimani
-4,5 km cel mai dificil zbor de pe Vf.Rachitis spre valea Neagra (vezi ZBOR EXTREM)

Relatări din buclă:
In cateva cuvinte parerea participantilor despre primii 100 de km parcursa.

Pali:
Este foarte greu dar in acelasi timp foarte frumos, de un singur lucru imi pare rau ca nu mi-a venit ideea asta acum 30 de ani, in locul casatoriei.
Asadar expeditia asta imi ofera astfel si tristete si bucurie.

Atti:
Eu speram ca in macar in fiecare a doua zi sa zburam cat de putin. Pentru mine este cel mai greu mersul pe jos fiind cel mai scund din echipa.
In orice caz placerea zborului nu se compara ce aceea a mersului pe jos. Insa maisint 700 de km din care sper sa zbor cateva sute.

Zoli:
Eu am cel mai mare noroc. Fiind cel mai inalt am pasul foarte lung si am spor la mers pe jos.
In cea ce priveste zborul i-mi place pentru ca mereu zburam in alte locuri in conditi destul de extreme.

Istvan:
Pentru mine este o mare provocare atit din punct de vedere al zborului cat si a statului impreuna cu baietii, eu personal nefiind un mare amator de sporturi in echipa .
Sper ca o sa zburam mai mult de acum incolo, iar in ceea ce priveste mersul pe jos pot sa confirm ca este un sport foarte sigur, singurul pericol fiind numai epuizarea fizica.

Un zbor extrem.

In dimineata de 11 Mai 2004 la Statia Meteo de pe virful Ratitis unde eram cazati ceata era foarte deasa, noaptea fulguise putin, asadar nimic neobisnuit pentru altitudinea de 2000m la care ne aflam.
Meteorolugul de serviciu ne reconfirma ca ceata e foarte deasa si sunt posibilitati de averse asa ca nu prea ne grabim sa iesim din dormitoare.

Brusc ceata dispare transformindu-se in cumulizari destul de mari pentru aceasta perioada a zilei si repede ne hotarim sa decolam pina sa inceapa vijelia. Dar pina ne-am pregatim de decolare au aparut si primii cumulonimbusi. Attila a remarcat imediat dupa decolare ca ploua deja dintr-un nor care se afla chiar pe directia nostra de zbor.

Ne aflam la peste 2050 m altitudine si nu prea erau locuri de aterizare.
Singura posibilitate era cam la 5 km in fata noastra si pina sa ne dezmeticim norul buclucas deja se afla deasupra noastra.
Totul a inceput cu o ninsoare slaba care brusc s-a transformat intr-o grindina de marimea bobului de mazare astfel ca abia de vedeam locul de aterizare la care voiam sa ajungem cu orice pret dar din pacate ne aflam inca deasupra a sute de hectare de padure.
Dupa 5 min de zbor in aceste conditii (care minute astfel au parut o vesnicie) spre norocul nostru am zarit un alt luminis undeva departe sub noi.

Intre timp aripa se udase sub ropotul ghetii ce cadea continuu iar cum necazurile niciodata nu vin singure borseta mea cu instrumente se acoperise si ea cu 2-3cm de gheta apoasa. Attila a fost primul care a ajuns deasupra luminisului dar avea cca. 1000 m pina jos. Cind am vazut ca face urechi am stiut ca nu e de joaca.

Mai tarziu am aflat ca desi soarele nu iesise aporape deloc dintre nori acea cadere de gheta era insotita de o ascendenta de 5,5 m/s. Nu prea poti zbura linistit cind te afli intre munti cu virfuri de peste 2000 m cu cumulonibusi deasupra si paduri neumblate pe dedesubt dar in final poate si cu putin noroc toti am aterizat cu bine si evident uzi leoarca cu nivelul de adrenalina la maxim. Dupa 1 ora de mers pina la locul de intilnire eram toti impreuna fericiti ca am scapat teferi din aceasta aventura neasteptata.

Pina acum aceasta zi a fost cea mai dura din primele 10 zile ale Marii Bucle a Carpatilor. Zborul a durat cam 20 de minute dar acolo sus parea sa tina pina la nesfirsit.

ISTI. (Cielo)

PLECAREA IN MAREA BUCLA

Astazi 29.04.2004 se va da startul marii aventuri de la locul de decolare din Sumuleu.
Programul zilei de astazi: la ora 12:00 conferinta de presa in oras, dupa care vom urca pe panta Sumuleu unde se va prezenta echipamentul si echipa.
Dupa ora 14:00 echipa se va pregati pentru decolare. Vom incerca sa va tinem la curent cu progresele noastre.
Multumim mult sponsorilor si pilotilor pentru sprijinul acordat.
SPONSORI:
 - NEXTRA
       - UDMR
       - VIPROMAL
       - MIDA
       - HARMOPAN
       - BODYSHOP
       - CONEX
       - TOFALVI KALMAN
       - HANEALA VASILE
       - LADO ERVIN
       - SPORTEGYLET
       - SZABO ZOLTAN
       - SIRITEANU DUMITRU

Omul de legatura a echipei este CRISTIAN MANU Tel.: 0740-624907

A VENIT IARNA
14. apr. 2004
In sfarsit a venit ziua cea mare. Dimineata cand ne trezim, o lumina puternica patrunde pe fereastra, vai ce bine dupa multe zile de ploaie, in sfarsit a iesit soarele. Insa ne dezmeticim repede, nu e soarele, la Ciuc a nins, in loc de primavara a venit iarna.
Peste 900 m altitudine stratul de zapada are zeci de centimetri, in aceste conditii suntem nevoiti sa amanam startul cu cateva zile.
Va vom tine la curent cu data de plecare.

MAREA BUCLA A CARPATILOR

Componentii echipei care pleaca in Marea Bucla, in zilele de 2-3-4 Aprilie au facut ultimul antrenament inainte de pornirea in Marea Aventura.
Acest antrenament a constat in parcurgerea unei distante de 40 km in linie aeriana intre localitatile CIUMANI (Langa Gheorgeni) si SUMULEU (CIUC).
Vineri si Sambata vremea fiind nefavorabila zborului am reusit sa zburam numai 2 km, iar Duminica dupa amiaza am ajuns la Sumuleu. De aici am mai facut 20 km in zbor spre Tusnad.
Astfel in loc de cei 40 km propusi am reusit sa parcurgem 60 km in linie aeriana.
Puteti vedea cateva poze la meniul “Despre Noi>Imagini”.
Startul il planificam pe miercurea viitoare 14 Aprilie. Daca vremea nu se va schimba, staturl va fi amanata pana la prima zi favorabila zborului.

MAREA BUCLA A CARPATILOR
Prima si cea mai indrazneata idee a echipei este realizarea unui tur al Carpatilor cu parapanta. Luand in considerare conditiile meteo si faptul ca este prima incercare de acest fel, perioada propusa este de la inceputul lui Aprilie pana in Septembrie.
Participand in acest timp si la cupele interne si campionatul national.
-Traseul buclei: pornirea din M-Ciuc (Sumuleu) in directia Gheorgheni -> Toplita -> Vatra Dornei -> Borsa -> Baia-Mare -> Zalau -> Beius -> Deva -> Sibiu -> Brasov -> Sf. Gheroghe cu sosire tot la Sumuleu (M-Ciuc).
Distanta este de 800 km in line aeriana, ce va fi parcursa practicand un zbor BIVUAK fara masina de insotire si fara a folosi alte mijloace de transport.
Echipa va fi formata din patru piloti:

  • RANCZ PAVEL
  • 54 de ani, pilot de ultrausoare Delta-Para din 1981, zboara cu GRADIENT SAPHIR.
  • SARIG ISTVAN (Cielo)
  • 28 ani, practica zborul cu parapanta din 1997, fiind promotor al zborului XC din zona Ciuc. Zboara cu GRADIENT AVAX RSE
  • SARIG ATTILA
  • 23 ani, practica zborul cu parapanta din 1998, recordman zonal. Zboara cu GRADIENT BLISS.
  • SARIG ZOLTAN
  • 21 de ani, practica zborul cu parapanta din 2000. Zboara cu GRADIENT GOLDEN.

Pregatirile de plecare
Pregatirile de plecare in marea bucla a carpatilor se apropie de sfarsit, au ramas mai putin de doua saptamani pana la startul marei aventuri.
In ceea ce priveste partea financiara ne mai lipsesc 2 GPS -uri si o mini camera de luat vederi pentru documentarea buclei.
Daca cineva ar putea sa ne imprumute aceste lucruri ar fi de mare ajutor.
Daca conditiile meteo se inbunatatesc, ne propunem sa plecam in jurul sarbatorilor pascale, mai precis a doua sau a treia zi de Pasti.
De asemenea cerem ajutorul pilotilor din zonele pe care ne-am propus sa le parcurgem, cu date despre locurile de decolare folosite de ei.

- Orientare
- Diferenta de nivel
- Coordonate de GPS
- Modalitatea in care se ajunge la decolare
- Un numar de telefon pentru o persoana de legatura.

Va multumim pentru ajutor si asteptam propunerile voastre in forum sau prin e-mail.